Biolumimedica oferă pacienţilor, persoanelor juridice şi instituţiilor pachete de analize medicale la preţuri foarte bune.
În funcţie de nevoile dumneavoastră, vă invităm să studiaţi secţiunile de mai jos.

0
ANI DE EXPERIENŢĂ
0
ANALIZE OFERITE
0
PACIENŢI

Medicina Muncii este o componentă foarte importantă în păstrarea şi dezvoltarea unui mediu de lucru şi condiţii de muncă conform normelor în vigoare, din care beneficiază atât angajaţii cât şi angajatorul. Laboratorul de analize Biolumimedica oferă companiilor şi instituţiilor servicii şi pachete de analize medicale diverse, la preţuri foarte competitive.

Cei mici sunt expuşi întotdeauna primii unor riscuri de îmbolnăvire, datorită vârstei fragede şi imunităţii în formare. Şansele că acest lucru să se întâmple cresc în colectivităţi. Din raţiuni de prevedere dar şi de conformitate cu norme legale în vigoare, Biolumimedica oferă analize medicale pentru preşcolari, sub forma unor pachete special concepute.

Încercăm constant să păstrăm serviciile medicale oferite nu doar la standarde de calitate înalte, dar şi accesibile ca preţ. Din convingerea că trebuie să oferim pacienţilor noştri preţuri pentru analize accesibile, am conceput un set de pachet analize preţ redus. Calitatea analizelor rămâne excelentă, în conformitatea cu standardele ISO 15189:2007.